Competențe transferabile: cum numești ce aduci la următorul loc de muncă

Competențele transferabile sunt cele care nu aparțin unui anumit job. O asistentă medicală care devine coordonatoare de proiecte aduce obiceiul de a rămâne calmă când cinci lucruri merg prost deodată. Un student care a condus un grup de voluntari aduce experiența de a-i face pe oameni să vină fără să fie plătiți. Aceste competențe îți scapă ușor din vedere când te privești pe tine, pentru că nu apar niciodată într-un titlu de post.

Contează cel mai mult într-un moment de cotitură: când îți schimbi cariera, aplici la primul job sau pregătești o discuție cu managerul tău despre direcția în care vrei să crești.

Șase arii

Testul nostru de competențe transferabile întreabă despre șase arii, cu câte trei afirmații fiecare:

• Comunicare: să explici o idee complicată astfel încât oamenii s-o înțeleagă, să scrii așa încât ideea ta să ajungă din prima și să asculți în loc să-ți pregătești replica.
• Rezolvarea problemelor: să împarți o problemă mare în pași și să găsești cauza înainte să cauți o soluție.
• Adaptabilitate: să te obișnuiești cu instrumente noi și să mergi mai departe când planurile se schimbă în ultimul moment.
• Organizare: să-ți planifici munca astfel încât să respecți termenele și să faci mai întâi sarcinile importante.
• Leadership: să preiei inițiativa când un grup s-a blocat și să dai feedback sincer într-un fel pe care oamenii îl pot accepta.
• Învățare: să găsești o cale de a învăța o competență de care ai nevoie și să ceri feedback ca să progresezi.

Afirmațiile sunt ale noastre. Este o listă de autoevaluare: te evaluezi tu, nimeni nu îți testează competențele și nu este un instrument validat.

Cât de departe merge o autoevaluare

Oamenii se pricep doar moderat să-și judece propriile abilități. Într-o trecere în revistă a zeci de studii, Michael Mabe și Stephen West (1982) au găsit o corelație medie de aproximativ 0,29 între felul în care oamenii își evaluează propriile abilități și performanța măsurată. Cei mai mulți dintre noi știm aproximativ unde ne situăm, dar cu o marjă largă.

De aceea rezultatul este un punct de plecare. Un scor ridicat îți spune unde să cauți dovezi. Un scor scăzut îți spune fie unde să crești, fie unde ai dat dovadă de prea multă modestie.

De la o evaluare la un exemplu

Un angajator nu va crede pe cuvânt că „te pricepi la rezolvarea problemelor”. Va crede o poveste scurtă. Pentru cele mai puternice două sau trei arii ale tale, scrie câte un exemplu în trei părți:

1. Situația. Ce se întâmpla? O propoziție.
2. Ce ai făcut. Acțiunile tale, la persoana întâi, nu ale echipei.
3. Ce s-a schimbat. Un număr, dacă ai unul: timp economisit, oameni la care ai ajuns, erori evitate.

Exemplu pentru organizare: „Asociația noastră studențească avea șase evenimente într-o lună și niciun calendar comun. Am creat unul, am dat fiecărui eveniment un responsabil și o listă de verificare, iar toate cele șase au avut loc fără suprapuneri.” La un interviu, propoziția asta face mai mult decât o autoevaluare de 90 la sută.

Exemplele contează de oriunde ar veni: muncă plătită, studii, voluntariat, îngrijirea unui membru al familiei, un club pe care l-ai organizat.

Încotro mai departe

Competențele pe care le ai sunt jumătate din întrebarea despre carieră. Cealaltă jumătate este ce îți place să faci. Testul de interese profesionale (Holland RIASEC) îți potrivește interesele cu tipuri de muncă, iar profilul punctelor forte de caracter arată ce îți dă energie. Pentru o privire de ansamblu asupra testelor de carieră, citește Ce carieră ți se potrivește? Un test de carieră bazat pe știință.