Metacogniția: cât de bine îți cunoști propria gândire?

Citești un capitol de două ori, ți se pare cunoscut și nu ai nicio îndoială că îl știi. Apoi, la examen, apare o întrebare din acel capitol și mintea ți se golește. Ce te-a trădat a fost felul în care îți judeci memoria.

Această judecată este ceea ce psihologii numesc metacogniție: gândirea despre propria gândire. Psihologul John Flavell, specialist în psihologia dezvoltării, a descris-o într-un articol din 1979, după ani de studii despre felul în care copiii învață să-și dea seama când au memorat ceva și când doar cred că au memorat.

Cele trei componente ale metacogniției

Testul nostru de metacogniție o împarte în trei componente, cu câte patru afirmații fiecare.

Cunoașterea metacognitivă înseamnă ce știi despre tine ca persoană care gândește: ce moduri de a învăța funcționează pentru tine, ce reții ușor și ce îți scapă. Exemplu de afirmație: „Știu ce strategii de învățare funcționează cel mai bine pentru mine.”

Reglarea metacognitivă înseamnă ce faci cu aceste cunoștințe în timp ce lucrezi: îți planifici abordarea înaintea unei sarcini complexe, îți verifici înțelegerea pe parcurs, schimbi strategia când ceva nu merge și treci în revistă rezultatul la final.

Experiența metacognitivă este ansamblul de senzații care însoțesc gândirea: senzația că ai înțeles ceva, semnalul insistent că ceva nu se leagă, conștientizarea că oboseala te împiedică să gândești bine.

Flavell a scris despre cunoaștere și experiențe. Cercetători de mai târziu, printre care Gregory Schraw și Rayne Dennison, în inventarul lor din 1994, au adăugat reglarea ca o componentă separată. Cele 12 afirmații le-am scris noi, pornind de la această împărțire în trei. Testul este un instrument de autoreflecție, nu o scală validată.

Iluzia cunoașterii

Senzația că știi ceva și faptul că îl știi cu adevărat sunt două lucruri diferite, iar metacogniția contează cel mai mult în spațiul dintre ele.

În 2013, John Dunlosky și colegii săi au analizat zece tehnici de învățare populare. Recititul și sublinierea, două dintre cele mai folosite, au ieșit cu utilitate scăzută. Testarea prin exercițiu (încercarea de a-ți aminti materia fără să te uiți) și împărțirea studiului în mai multe sesiuni au ieșit cu utilitate ridicată. Recititul pare productiv pentru că textul devine familiar. Reamintirea pare mai grea, iar tocmai această dificultate îți arată cât știi de fapt.

O persoană cu o bună reglare metacognitivă nu are încredere în senzația de familiaritate. Închide cartea și încearcă să explice ideea cu propriile cuvinte, iar un gol de memorie îl tratează ca pe o informație utilă, nu ca pe un eșec.

Cum să-ți citești scorurile

Un scor ridicat la cunoaștere împreună cu un scor scăzut la reglare este frecvent. Știi ce funcționează pentru tine, dar nu aplici sub presiunea timpului. În acest caz, câteva obiceiuri mici și fixe ajută mai mult decât încă puțină cunoaștere de sine: un plan de două minute înainte să începi, o verificare la jumătatea drumului.

Un scor scăzut la experiență poate însemna că observi rar semnalele de avertizare, cum ar fi oboseala sau senzația că un argument nu prea stă în picioare. Încearcă să faci pauze în puncte stabilite dinainte și să te întrebi: „Aș putea să-i explic asta cuiva chiar acum?”

Ține minte că testul este el însuși o autoevaluare, deci măsoară felul în care îți vezi propria gândire. Oamenii care își supraestimează înțelegerea își pot supraestima și metacogniția. Verificarea onestă este să te testezi pe materie reală.

Lecturi conexe

Metacogniția nu este același lucru cu inteligența. Dacă vrei să afli mai multe despre capacitatea de raționament, încearcă testul IQ sau citește ce măsoară de fapt un test IQ online. Iar dacă amâni începerea sarcinilor, planificarea este doar o parte din poveste: citește de ce amânăm și cum să ne oprim.