Autoeficacitatea în predare: câtă încredere ai în felul în care predai?

Autoeficacitatea este convingerea că poți face ce îți cere o situație. Psihologul Albert Bandura a introdus ideea în 1977, iar ea a devenit unul dintre cele mai studiate concepte din educație. Pentru profesori are un sens mai îngust: câtă încredere ai că poți ajunge la elevii tăi, inclusiv la cei la care se ajunge greu.

Asta se aplică oricui predă. Un profesor de școală, un cadru didactic universitar, un trainer din companii și un coach stau toți în fața unor oameni care poate vor să învețe, poate nu.

De ce contează

Cercetările trecute în revistă de Megan Tschannen-Moran, Anita Woolfolk Hoy și Wayne Hoy (1998) au asociat o eficacitate mai mare a profesorului cu mai multă perseverență față de elevii care au dificultăți și cu mai multă disponibilitate de a încerca metode noi de predare. Einar și Sidsel Skaalvik (2007) au constatat că profesorii cu autoeficacitate mai scăzută raportau mai mult burnout. Acestea sunt corelații și funcționează în ambele sensuri: încrederea te ajută să predai bine, iar predatul bun construiește încredere.

Convingerea trebuie să fie și aproximativ corectă. Un profesor care se supraestimează nu mai caută metode mai bune. Un profesor care se subestimează renunță la o clasă care încă ar putea fi câștigată.

Trei arii, trei feluri de încredere

În 2001, Tschannen-Moran și Woolfolk Hoy au propus ideea că eficacitatea profesorului are trei părți. Într-una poți avea multă încredere, iar în alta mai puțină.

• Implicarea elevilor. Reușești să-i interesezi pe cei care au venit fără interes și să-i ajuți să vadă de ce materia contează pentru ei?
• Strategii de predare. Când prima ta explicație nu prinde, ai o a doua? Poți adapta o sarcină astfel încât și cei care învață mai repede, și cei care învață mai încet să câștige ceva din ea?
• Managementul clasei. Poți readuce pe drumul cel bun un grup agitat și poți calma o situație când cineva face scandal?

Un profesor la început de drum e adesea sigur pe conținut și nesigur când vine vorba să stăpânească o sală. Un profesor cu douăzeci de ani de experiență poate stăpâni orice sală, dar se poate simți blocat în fața unui grup căruia nu-i pasă de materie.

Despre testul nostru

Testul de autoeficacitate în predare are 12 afirmații, câte patru pentru fiecare arie, și durează cam trei minute. Am scris afirmațiile noi, pornind de la modelul în trei părți al lui Tschannen-Moran și Woolfolk Hoy. Nu este chestionarul din articolul lor și nu a fost validat, așa că este gândit pentru autoreflecție. Rezultatul este pentru tine și nimeni nu ar trebui să-l folosească pentru a nota un profesor.

Cea mai utilă parte a rezultatului este de obicei diferența dintre aria ta cea mai puternică și cea mai slabă. Această diferență îți arată unde să-ți pui următorul efort.

Cum crește încrederea

Bandura a descris patru surse ale autoeficacității. Cea mai puternică este experiența reușitei: să faci ceva și să vezi că funcționează. Urmează observarea succesului cuiva asemănător cu tine, încurajarea din partea oamenilor în care ai încredere și felul în care îți interpretezi propriile emoții și nivelul de energie.

Pentru un profesor, de aici rezultă câțiva pași practici. Încearcă o tehnică nouă în aria ta cea mai slabă, mai întâi cu un grup ușor. Asistă la orele unui coleg ale cărui ore merg așa cum ți-ai dori să meargă ale tale. Întreabă un coleg de încredere ce vede că faci bine.

Teste similare

Pentru o măsurătoare mai largă, testul de autoeficacitate generală (GSES) folosește o scală publicată și validată despre încrederea în orice domeniu al vieții. Predatul este o muncă solicitantă, iar evaluarea burnoutului arată cât din această povară duci. Pentru mai multe despre semnalele de alarmă, citește Burnoutul — 3 dimensiuni și cum le poți preveni.