Autoeficacitatea: ce spune Scala autoeficacității generale despre încrederea ta în tine

Doi studenți pică același examen. Unul decide că materia îl depășește și renunță să mai încerce. Celălalt decide că s-a pregătit greșit și își schimbă planul. Pot avea aceleași aptitudini. Ce diferă este felul în care fiecare își judecă șansele de a se descurca mai bine.

Albert Bandura a numit această judecată autoeficacitate. Într-un articol din 1977 a descris-o drept convingerea unei persoane că poate face ce îi cere o situație și a susținut că ea influențează ce sarcini își asumă oamenii, cât de mult se străduiesc și cât timp continuă după un eșec. Testul nostru Scala autoeficacității generale măsoară o versiune largă a acestei convingeri.

Zece afirmații de la Schwarzer și Jerusalem

Pentru Bandura, autoeficacitatea era legată de sarcini specifice: poți avea mare încredere în tine la serviciu și nicio încredere în fața unui formular fiscal. În 1979, psihologii germani Matthias Jerusalem și Ralf Schwarzer au scris o scală pentru un sentiment mai general că poți face față dificultăților. Ulterior a fost scurtată la zece afirmații și tradusă în multe limbi.

Testul nostru folosește aceste zece afirmații după versiunea în engleză a lui Schwarzer și Jerusalem (1995), cu cele patru răspunsuri originale: deloc adevărat, aproape deloc adevărat, moderat adevărat și întru totul adevărat. Exemple: „Reușesc întotdeauna să rezolv problemele dificile dacă mă străduiesc suficient”, „Pot să-mi păstrez calmul în fața dificultăților, pentru că mă pot baza pe capacitatea mea de a face față” și „De obicei pot face față oricărei situații care îmi iese în cale”.

Toate cele zece afirmații contribuie la un singur scor și sunt formulate în aceeași direcție, așa că un scor mai mare înseamnă o convingere mai puternică că poți face față. În cercetare, răspunsurile se adună într-un total între 10 și 40.

De unde vine această convingere

Bandura a numit patru surse. Cea mai puternică este experiența reușitei, faptul că ai rezolvat chiar tu ceva dificil. A doua este să vezi reușind oameni asemănători cu tine. A treia este încurajarea din partea altora, care funcționează cel mai bine când este realistă. A patra este felul în care îți interpretezi propriul corp: inima care bate tare înainte de o prezentare poate părea o dovadă că nu vei reuși sau doar emoții obișnuite.

Aceste surse explică de ce autoeficacitatea se poate schimba. Crește mai ales când faci lucruri puțin mai grele decât cele făcute înainte și le duci la capăt.

Autoeficacitate și stimă de sine

Autoeficacitatea este o judecată despre ce poți face. Stima de sine este o judecată despre cât valorezi. Te poți plăcea și totuși să te îndoiești că ai putea repara un laptop stricat sau poți avea certitudinea că poți conduce un proiect, având în același timp o părere proastă despre tine ca om. Scala stimei de sine Rosenberg o măsoară pe a doua.

Versiunea generală a autoeficacității a rezistat în culturi diferite. În 2002, Urte Scholz, Benicio Gutiérrez-Doña, Shonali Sud și Ralf Schwarzer au comparat datele scalei din 25 de țări și au constatat că în fiecare dintre ele măsura un singur factor general.

Cum să-ți citești scorul

Un scor ridicat înseamnă că te aștepți să găsești o soluție când apar probleme. Poate însemna și mai puțină prudență decât merită o sarcină, așa că compară-l cu ce ai realizat efectiv până acum.

Un scor scăzut urmează adesea unei serii de eșecuri sau unei perioade în care alții ți-au rezolvat problemele. Alege o problemă pe care o tot eviți, fă primul pas suficient de mic încât să-l termini săptămâna aceasta și observă momentul în care îl termini. Aceasta este experiența reușitei în forma ei cea mai mică.

Pentru că toate cele zece afirmații merg în aceeași direcție, un obicei general de a fi de acord cu afirmațiile poate ridica puțin scorul. Ține cont de asta dacă majoritatea răspunsurilor tale au fost „întru totul adevărat”.

Dacă îndoielile tale țin mai ales de obiectivele pe termen lung, Scala Grit analizează perseverența. Profesorii pot citi despre versiunea pentru clasă în articolul despre autoeficacitatea în predare, iar articolul despre locusul controlului acoperă o convingere înrudită: dacă ce ți se întâmplă depinde de propriile acțiuni.