Căutarea senzațiilor: de ce unii oameni au nevoie de noutate și adrenalină ca să se simtă vii

La începutul anilor 1960, psihologul Marvin Zuckerman a făcut experimente de deprivare senzorială. Voluntarii stăteau întinși în camere întunecate și liniștite, unde nu aveau aproape nimic de văzut, de auzit sau de atins. Unii au suportat calm ore întregi așa. Pentru alții a fost greu de îndurat. Zuckerman voia să afle de ce oamenii diferă atât de mult în privința stimulării de care au nevoie, iar întrebarea aceasta l-a dus la ideea de căutare a senzațiilor.

El a descris-o ca pe o nevoie de experiențe variate, noi, complexe și intense, împreună cu disponibilitatea de a accepta un anumit risc pentru a le avea. În 1964 a publicat prima Sensation Seeking Scale și a continuat s-o perfecționeze timp de decenii.

Patru moduri de a căuta senzații

Cea mai cunoscută versiune a lui Zuckerman, Forma V din 1978, împarte trăsătura în patru părți:

• Căutarea de aventură și senzații tari: interesul pentru activități rapide, fizice și oarecum riscante, cum ar fi escalada sau scufundările.
• Căutarea de experiențe: căutarea unor experiențe noi prin călătorii, muzică, artă sau un mod de viață neobișnuit.
• Dezinhibiția: căutarea senzațiilor tari în contexte sociale, cum ar fi petrecerile.
• Susceptibilitatea la plictiseală: o toleranță scăzută la rutină, repetiție și oameni previzibili.

În 2002, Rick Hoyle și colegii săi au publicat o versiune scurtă cu opt itemi, câte doi pentru fiecare parte, pentru anchete la scară mare.

Ce întreabă testul nostru

Testul nostru de căutare a senzațiilor are 10 afirmații scrise de noi, pornind de la munca lui Zuckerman. Este un instrument de autoreflecție, nu una dintre scalele validate din cercetare, și oferă un singur scor total. Răspunzi pe o scală în cinci trepte, de la „total în dezacord” la „total de acord”.

Exemple: „Mă atrag sporturile sau activitățile care îmi dau o doză puternică de adrenalină.” și „Mă plictisesc repede când toate zilele arată la fel.” Două afirmații descriu opusul, de exemplu „Prefer o seară liniștită acasă decât să pornesc spre necunoscut.” Acestea două se punctează invers. O afirmație e despre momentele mai îndrăznețe: „Uneori fac lucruri puțin nebunești doar ca să mă simt viu/vie.”

Riscul ca preț al intensității

Oamenii pun adesea semn de egalitate între căutarea senzațiilor și imprudență. Zuckerman susținea că cei cu scoruri mari nu caută pericolul de dragul pericolului. Vor intensitatea și sunt dispuși s-o plătească cu un anumit risc. Mulți își canalizează trăsătura spre supape destul de sigure: călătorii, mâncare nouă, sporturi solicitante practicate cu echipament și pregătire bune.

Trăsătura diferă și de impulsivitate, deși cele două apar adesea împreună. În 2008, Laurence Steinberg și colegii săi au constatat că nevoia de senzații creștea între aproximativ 10 și 15 ani și apoi scădea, în timp ce impulsivitatea scădea constant începând de la sfârșitul copilăriei. Poți iubi experiențele noi și totuși să le planifici cu grijă. O afirmație din testul nostru, despre luarea deciziilor pe moment, atinge impulsivitatea, așa că un scor mare poate însemna câte puțin din amândouă.

Cum îți citești scorul

Un scor mare sugerează că te plictisești de rutină și te simți cel mai bine când ceva e nou sau intens. Asta se poate potrivi cu meserii care presupun varietate, călătorii sau decizii rapide și poate face grele sarcinile lungi și repetitive. Un scor mic sugerează că preferi calmul și previzibilitatea. Niciun capăt nu e mai bun, iar mulți oameni se află la mijloc.

Dacă un scor mare vine cu alegeri pe care le regreți ulterior, cum ar fi condusul prea rapid sau cheltuirea unor bani pe care nu-i ai, problema poate ține mai mult de controlul impulsurilor decât de nevoia de noutate.

Ca să vezi dacă e așa, încearcă testul de impulsivitate (BIS). Dacă interesul tău pentru lucruri noi ține mai mult de idei decât de adrenalină, testul de curiozitate te-ar putea descrie mai bine.