Toleranța la ambiguitate: cum reacționezi când nu există un răspuns clar

Un medic îți spune că rezultatul analizei probabil nu e nimic grav, dar te roagă să revii peste trei luni pentru o nouă verificare. Unii oameni pleacă acasă și uită de asta. Alții petrec cele trei luni citind forumuri. Faptele sunt aceleași pentru toți, iar reacția la necunoscut e foarte diferită.

De unde vine ideea

În 1949, psihologa Else Frenkel-Brunswik a descris intoleranța la ambiguitate ca trăsătură de personalitate. În studiile ei, unii oameni preferau judecăți rapide, în alb și negru, și se simțeau stânjeniți de orice putea fi interpretat în mai multe feluri.

În 1962, Stanley Budner a definit-o mai precis. Intoleranța la ambiguitate este tendința de a vedea situațiile ambigue ca pe o amenințare, iar toleranța este tendința de a le vedea ca dezirabile. El a numit trei tipuri de situații ambigue. O situație nouă e necunoscută, așa că ai puține repere familiare. Una complexă are atât de multe repere încât e greu să le cuprinzi. Una insolubilă are repere care se contrazic, așa că nu există un răspuns clar.

Ce întreabă testul nostru

Testul nostru de toleranță la ambiguitate folosește cele trei situații ale lui Budner ca trei scoruri: noutate, complexitate și insolubilitate, cu câte patru afirmații fiecare. Prima afirmație este adaptată după unul dintre itemii lui Budner: „Un expert care nu dă un răspuns sigur probabil nu știe prea multe.” Celelalte unsprezece le-am scris noi, așa că este un instrument de autoreflecție bazat pe cadrul lui Budner, nu scala lui publicată.

Alte exemple: „Îmi place să încerc lucruri noi, chiar și când nu știu sigur la ce să mă aștept” (noutate), „Mă interesează problemele complexe, cu multe soluții posibile” (complexitate) și „Pot accepta că unele întrebări nu au răspunsuri bune” (insolubilitate). Jumătate dintre afirmații descriu disconfortul față de ambiguitate și se scorează invers, așa că un scor mai mare înseamnă întotdeauna mai multă toleranță. Răspunzi pe o scală de cinci puncte, de la Total în dezacord la Total de acord.

De ce contează

Toleranța scăzută la ambiguitate se vede adesea ca o atracție spre închiderea prematură: alegi primul răspuns care pune capăt incertitudinii, chiar și când așteptarea ți-ar aduce unul mai bun. În deciziile despre muncă, bani sau sănătate, această atracție poate costa mai mult decât incertitudinea însăși.

O rudă apropiată a acestei trăsături este studiată în cercetarea despre anxietate. În 1994, Mark Freeston, Michel Dugas și colegii lor au descris intoleranța la incertitudine, convingerea că incertitudinea e inacceptabilă și trebuie evitată, și au legat-o de îngrijorare. Mai târziu, ea a devenit o idee centrală în abordarea lor de tratament pentru anxietatea generalizată. Un scor scăzut la testul nostru nu e un semn de tulburare de anxietate. Dacă faptul că nu știi cum se vor termina lucrurile îți ia somnul în mod regulat, testul de anxietate (GAD-7) e un loc mai potrivit în care să te uiți.

Și toleranța ridicată are limite. Unele întrebări chiar au un răspuns clar, iar a trata fiecare întrebare ca fiind deschisă poate deveni o metodă de a amâna o decizie.

Cum să-ți folosești rezultatul

Uită-te care dintre cele trei scoruri e cel mai scăzut. Un scor scăzut la noutate se vede adesea ca reticență de a schimba jobul, orașul sau obiceiurile. Un scor scăzut la complexitate apare când o problemă are multe piese în mișcare. Un scor scăzut la insolubilitate apare la întrebările care s-ar putea să nu aibă niciodată răspuns, cum ar fi o dilemă morală sau motivul pentru care s-a terminat o relație.

Dacă ambiguitatea îți afectează mai ales felul în care faci alegeri, testul stilului de luare a deciziilor adaugă un alt unghi. Testul de flexibilitate psihologică se uită la cum acționezi când gândurile și emoțiile dificile îți stau în cale.