Perfecționism vs procrastinare — sunt același lucru?
Perfecționismul (Hewitt-Flett Multidimensional Perfectionism Scale) măsoară dorința de performanță fără cusur și autocritica dură atunci când nu reușești. Are trei fațete: orientat spre sine (ai pretenții de la tine), orientat spre ceilalți (ai pretenții de la alții) și prescris social (simți că alții au pretenții de la tine). 15 itemi.
Procrastinarea (o scală inspirată de General Procrastination Scale a lui Lay) măsoară amânarea cronică a sarcinilor importante, deși știi ce te costă, în patru arii: procrastinare decizională, evitarea sarcinilor, presiunea termenelor-limită și vinovăție. 16 itemi. Nu e lene — de multe ori e o evitare activă, din teamă.
Cele două apar adesea împreună — perfecționiștii amână ca să evite un rezultat imperfect („Nu încep până nu sunt condițiile perfecte”). Dar poți procrastina și fără perfecționism (impulsivitate, conștiinciozitate scăzută). Dacă bănuiești că le ai pe amândouă, fă ambele teste. Perfecționismul explică de ce. Procrastinarea măsoară costul.
Când să-l folosești: Scala perfecționismului — 3 fețe ale perfecțiunii
- Amâni des „până când condițiile sunt perfecte”
- Te critici dur pentru greșeli
- Îți vine greu să spui că ceva e „suficient de bun”
Când să-l folosești: Scala procrastinării
- Știi ce ai de făcut, dar nu te apuci
- „Mai târziu”-ul tău vine rareori
- Plătești prețul amânării, dar tot amâni
Nu ești sigur/ă? Fă ambele teste!