Implicarea în muncă: ce măsoară scala Utrecht și cum diferă de dependența de muncă

În unele dimineți deschizi laptopul și prima oră trece fără să-ți dai seama. În alte săptămâni fiecare sarcină e ca și cum ai împinge o mașină în pantă. Psihologii muncii numesc prima stare implicare și, de la începutul anilor 2000, majoritatea studiilor au măsurat-o cu un singur chestionar din Utrecht.

Cele trei componente ale implicării

În 2002, Wilmar Schaufeli, Marisa Salanova, Vicente González-Romá și Arnold Bakker au descris implicarea în muncă ca pe o stare mentală pozitivă și împlinitoare legată de muncă, cu trei componente. Vigoarea înseamnă energie și dorința de a continua când munca devine grea. Dăruirea este sentimentul că munca are importanță, împreună cu entuziasm și mândrie. Absorbția înseamnă o concentrare atât de mare încât timpul trece repede și e greu să te oprești.

Scala Utrecht a implicării în muncă (UWES) avea la început 17 itemi. În 2006, Schaufeli, Bakker și Salanova au publicat o versiune scurtă cu nouă itemi, câte trei pentru fiecare componentă.

Ce întreabă testul nostru

Testul nostru de implicare în muncă (UWES) are nouă afirmații, câte trei pentru fiecare componentă, și îți dă un scor separat pentru vigoare, dăruire și absorbție. Afirmațiile provin din UWES. Setul nostru combină itemi din versiunea cu nouă itemi și din cea cu 17, iar câțiva sunt ușor reformulați. Exemple: „La muncă simt că debordez de energie” (vigoare), „Sunt entuziasmat/ă de jobul meu” (dăruire) și „Timpul zboară când lucrez” (absorbție).

Răspunzi cât de des este adevărată fiecare afirmație pentru tine, de la Niciodată la Aproape întotdeauna. Originalul folosește șapte etichete de frecvență, de la niciodată la în fiecare zi, iar noi folosim cinci, așa că cifrele tale nu se vor potrivi exact cu normele publicate. Niciun item nu se scorează invers, deci un scor mai mare înseamnă întotdeauna mai multă implicare.

De unde vine implicarea

Cercetătorii au descris la început implicarea ca opusul pozitiv al burnoutului. În 2004, Schaufeli și Bakker au constatat că cele două sunt corelate negativ, dar că e mai bine să fie măsurate separat. O persoană poate avea puțin burnout și totuși să simtă puțină implicare.

În 2007, Bakker și Evangelia Demerouti au rezumat modelul cerințelor și resurselor postului (job demands-resources). În acest model, cerințele, precum volumul de muncă și presiunea timpului, duc mai ales la epuizare, iar resursele, precum autonomia, sprijinul colegilor și feedbackul util, alimentează mai ales implicarea. În practică, un scor scăzut spune la fel de mult despre jobul tău cât spune despre tine. Dacă vigoarea ta e scăzută, iar dăruirea e încă ridicată, munca poate conta pentru tine, în timp ce condițiile te secătuiesc.

Când absorbția e un semnal de alarmă

O absorbție ridicată nu înseamnă întotdeauna, de una singură, că lucrurile merg bine. În 2008, Schaufeli, Toon Taris și Willem van Rhenen au comparat implicarea cu dependența de muncă. Atât angajații implicați, cât și dependenții de muncă munceau mult. Cei implicați o făceau pentru că le plăcea munca. Dependenții de muncă o făceau dintr-o constrângere interioară și le era greu să nu se mai gândească la muncă. Dependența de muncă mergea mână în mână cu o stare de bine mai slabă, implicarea cu una mai bună.

Așadar, uită-te la tiparul celor trei scoruri. Absorbția ridicată împreună cu vigoare și dăruire ridicate se potrivește de obicei cu plăcerea de a lucra. Absorbția ridicată cu vigoare scăzută și sentimentul că nu te poți opri nici când vrei merită o a doua privire.

Dacă scorul tău la vigoare e scăzut, testul de burnout și articolul despre cele trei dimensiuni ale burnoutului pot arăta dacă epuizarea face parte din tablou. Dacă absorbția te îngrijorează, încearcă testul de dependență de muncă.