De ce înveți? Scala motivației academice și trei tipuri de motive

Întreabă o clasă de ce învață și răspunsurile vor fi diferite: materia e interesantă, examenul e în mai, părinții se așteaptă la asta, habar n-au. Cei mai mulți elevi ar alege mai mult de un răspuns.

În 1992, Robert Vallerand și colegii săi au publicat Scala motivației academice (Academic Motivation Scale, AMS) ca să măsoare acest amestec. Ea întreabă „De ce mergi la facultate?” și oferă 28 de motive posibile, împărțite în șapte grupuri. Testul nostru Scala motivației academice păstrează cele trei grupuri mari ale originalului și folosește 12 afirmații scrise de noi, câte patru pentru fiecare grup, așa că este un instrument de autoreflecție, nu scala validată. Evaluezi fiecare afirmație pe o scală în cinci trepte, de la total în dezacord la total de acord, în timp ce originalul folosește șapte trepte.

Trei tipuri de motive

AMS se bazează pe teoria autodeterminării a lui Edward Deci și Richard Ryan.

Motivația intrinsecă înseamnă să înveți pentru că învățarea în sine te răsplătește. Exemplu de afirmație: „Învăț pentru că îmi place să descopăr lucruri noi.”

Motivația extrinsecă înseamnă că motivul se află în afara învățării: note, un salariu viitor, aprobarea celorlalți sau dorința de a nu-i dezamăgi. Exemple: „Învăț ca să iau note bune” și „Învăț ca să evit critica sau să nu-i dezamăgesc pe alții”.

Amotivația înseamnă să nu vezi niciun motiv pentru a învăța, ca în „Mă simt pierdut/ă și fără motivație să învăț”.

Motivele extrinseci nu sunt toate la fel

AMS originală împarte motivația extrinsecă în trei tipuri, după Deci și Ryan. Reglarea externă înseamnă să înveți pentru recompense sau ca să eviți pedepse. Reglarea introiectată înseamnă să înveți ca să eviți vinovăția sau ca să-ți protejezi mândria. Reglarea identificată înseamnă să înveți pentru că vezi valoarea învățării pentru un obiectiv propriu, cum ar fi o carieră pe care ți-o dorești. În articolul lor din 2000, Ryan și Deci au grupat reglarea identificată împreună cu motivația intrinsecă sub numele de motivație autonomă, cea care se simte aleasă, nu impusă.

Versiunea noastră pune toate acestea într-un singur scor extrinsec. O afirmație despre un loc de muncă bine plătit și una despre evitarea criticii contează la fel, deși prima este mult mai aproape de un obiectiv pe care l-ai ales tu. Când îți citești scorul extrinsec, uită-te înapoi la afirmațiile cu care ai fost cel mai mult de acord.

Ce prezice rămânerea în școală

În 1997, Vallerand, Michelle Fortier și Frédéric Guay au chestionat câteva mii de liceeni din Quebec și au verificat un an mai târziu cine abandonase școala. Elevii a căror motivație era mai puțin autodeterminată, cu mai multă amotivație și mai puțină motivație intrinsecă sau identificată, aveau o probabilitate mai mare să fi abandonat.

De aceea, amotivația este scorul care trebuie luat cel mai în serios. Un scor intrinsec scăzut e frecvent, iar mulți studenți trec prin școală cu un amestec de motive extrinseci. Un scor ridicat de amotivație înseamnă că, deocamdată, niciunul dintre motive nu funcționează.

Cum să-ți citești rezultatul

Motivația intrinsecă ridicată și cea extrinsecă ridicată împreună formează un amestec frecvent și funcțional: îți place materia și îți dorești și nota. Motivația extrinsecă ridicată cu cea intrinsecă scăzută te poate duce până la examen, dar motivul dispare după examen, așa că ajută să găsești o parte a materiei care îți stârnește curiozitatea sau un obiectiv propriu pe care îl servește.

Un scor ridicat de amotivație poate însemna că ești la specializarea greșită, că materia a devenit prea grea ca s-o mai poți urmări sau că altceva din viața ta îți consumă energia. Dacă vine împreună cu săptămâni de dispoziție proastă sau somn prost, vorbește cu cineva în care ai încredere, cu un consilier școlar sau cu un medic.

Dacă examenele în sine sunt problema, încearcă testul de anxietate de examen. Pentru aceleași idei aplicate la muncă, citește motivația intrinsecă și extrinsecă, iar dacă tot amâni învățatul, citește de ce amânăm și cum să ne oprim.